--------- ----------- Trei sute de ani în ceri
Zice ca era odata un om foarte bun la Dumnezeu. El, în ziua de Pasti, pâna ce nu i-ar fi venit cineva în casa, Doamne fereste, nu ar fi luat nafora în gura. Odata, vin trei oameni la el: era Dumnezeu cu Sf. Petru si Sf. Pavel. “Hai, zice Dumnezeu, la omul cela la masa, ca nu mi-i de alta, da de bietii copii, ca n-au mâncat.” Intra el – si omul îi ospateaza. Dupa aceea, sa scoala Dumnezeu si-i spune :”Sa stii ca de azi într-un an ai sa vii pe trei zile la mine la masa; am sa trimit o sluga de a mea sa te cheme.” Trece anul si în ziua de Pasti dimineata vine un cal alb sa-l ia la masa. Omul se suie pe cal si se trezeste la Dumnezeu. În întâia zi îl ospateaza Dumnezeu, a doua zi îl duce prin gradina (cum l-a fost dus si omul prin gradina lui). Era tare frumos, asa ca în rai. Vede el trei mese încarcate, acoperite, si departe si vede o masa goala si un mosneag stând lânga ea. Cunosti pe mosneagul acesta?’’,Parca-i tatal meu?’’ Da, îi tatal tau.’’ Si de ce n-are nimic pe masa?’’ Ca n-a dat nimic cu toata inima.’’ Îi dau eu o masa de ale mele.’’Bine’’, zice Dumenzeu. Merge el, merge, si iarasi vede o masa si pe masa o litra de apa. Cunosti tu pe baba asta?’’ zice Dumnezeu. O cunosc, parca-i mama mea; da de ce n-are nici ea nimica?’’ Pentru ca n-a dat nimic; numai litra asta a dat-o cu toata inima si asta o are.’’ Îi dau eu masa mea.’’ „Da-i.’’. Mai merge, vede el niste iarba pân’în brâu. Niste vaci pasteau acolo, dara erau slabe, numai cât ciolanele pe dânsele. „Pentru ce-s asa slabe vacile astea, daca au pasune asa de frumoasa?’’ „Pentru ca nu le-a dat cu toata inima.’’ Mai merge, vede în alt loc pamântul ros si niste vaci grase si frumoase. Întreaba iar pe Dumnezeu: „Cum de-s aceste vaci asa frumoase?’’ „Oamenii acestia le-au dat cu toata inima.’’ Au trecut cele trei zile; se suie iara calare pe calul cela si vine înapoi. Când vine, pe locurile lui era padure si mai la vale un sat nou. Cauta casa lui – nu-i. Cauta semnul unde avea el bani în gradina, îl gaseste. Merge la preot si-l întreaba... Preotul îi spune ca de atunci nu sunt trei zile, ci trei sute de ani. A rugat pe preot sa-i deie pe cineva sa-si scoata banii. El a facut un praznic mare, cu o multime de preoti, si cum citea preotii si cânta, sufletul lui a zburat la ceruri.
Erau odata doi frati, unul bogat, iar altul sarac. Cel sarac
se tinea tot pe lânga casa celui bogat. Lucra tot anul la dânsul,
parca i-ar fi fost argat, si frate-sau, cu chiu cu vai, îi platea câte
ceva. El avea noroc de cumnata sa, ca ea era buna; se îndura de-i da unele
si altele. Data, se apropia Pastele si el nu avea nici para, nici faina... Ma
rog, câte îi trebuies de Pasti. Merge el la fratele sau si-l roaga.
“Du-te la leica-ta si spune-i c-am zis eu sa-ti deie vro trei oca de faina
de grâu si oleaca de brânza.” Se duce el si-i spune. Ea îi
da ca o dimerlie de faina si brânza îi da vreo trei oca. Da el ceruse
si niste opinci. Frate-sau avea niste opinci rupte si-a spus sa mearga la femeia
lui sa le ceara. Ea a cautat alte opinci, care erau mai bune. “Lelica,
ce te-oi ruga eu, ai facut pomana cu mine, da si pentru femeia mea o pareche
de papuci, poate vei fi având undeva ponositi.” Cauta femeia si-i
da papuci. Când a ajuns acasa, a facut bucurie la femeie si la copii,
ca vor avea cu ce se înfrupta. Au venit Pastele, dar barbatul face catre
femeia lui: ‘’Femeie, gateste o pasca si câteva oua, cari
ai mai frumoase, sa mergem la badica cu pasca, ca-n alt loc unde ne vom duce?’’
Se duce ei. Frate-sau, cum i-a vazut în ograda, ia fuga si se culca si
îsi pune sumanul pe ochi zicând femeiei: ‘’Iata, vine
ticalosul cela, nici în ziua de Pasti nu poti scapa de el!’’
Frate-sau întra, da ‘’Hristos a înviat!’’,
si se pune sa sada. Da parca vede ca badica-sau nu doarme: ‘’Hristos
a înviat, badica! zice el , iaca am venit la dumneata cu pasca; sa ajungem
la anu si a multi ani!’’ ‘’Du-te la dracu, zice frate-sau,
si da-mi pace, nu-mi trebuie mie pasca ta!’’ ‘’Bine,
zice cel sarac, daca ma trimiti la dracu, ma duc; unde mi-i zice, acolo merg.’’ Si chiar ia pasca si porneste.
Se duce el prin o padure, iata ca întâlneste un dracusor mititel.
‘’Da unde mergi, bade, cu pasca?’’ ‘’La
dracu.’’ ‘’Daca mergi la dracu, haide cu mine, ca acela
m-e tata si se va bucura tare când te va vedea.’’ Dracul ridica
o stânca si-i zice: ‘’Vina pe aice.’’ Omul merge
dupa dânsul pân’au ajuns în iad, la scaunul celui mai
mare. ‘’Ce cauti la mine?’’, îi zice acela. ‘’Iata,
am venit la dumneata cu pasca.’’ ‘’Cum se poate ca ai
venit tu la mine în asa o zi cu pasca, ca eu tie nu ti-am facut nici un
bine? Numai fratelui tau i-am facut, ca de la mine i se trage averea; si el
n-a venit! Dar daca ai vrut tu sa ma stii pe mine, în asa o zi ca asta,
ce sa-ti dau eu tie? Cere ce vrai, iaca bani, odoare, în scurt ce vrai!’’
Sa uita el în toate partile si vede dupa usa un ciubar de pacura. ‘’Nu
vreu nimica, zice el, numai pacura de aceea de mi-i da vreo doua polonice, sa
ung ciubotele mele si a femeiei, ca tare-s uscate.’’ ‘’Hei,
zice dracu, greu lucru îmi ceri, n-asi da nici mamei mele, dara pentru
ca m-ai cunoscut tu pe mine la asa o zi, îti dau .’’ ‘’Du-te
si-i da câteva polonice, mai baiete’’, zice dracul baiatului.
El scoate basmaua s-o întinde. Îi da vro trei polonice. ‘’Da
mai da, ma rog, ca tare-s uscati papucii!’’ Îi mai da pe deasupra
si se duce. ‘’Nu uita sa-i spui fratelui tau sa vie numaidecât
azi pe la mine’’, îi zice cel mare. ‘’Îi
voi spune!’’ Iesa el iara pe unde a întrat si se tot duce.
Da în basma tot mai usor se facea. ‘’Ian sa vad eu ce-i aice,
gândeste el, ca parca misca.’’ Când se uita, basmaua
plina de fluturi, fel de fel si andata au început a zbura. Acele erau
suflete, le scosese de la pedeapsa. Merge oleaca mai încolo, numai ce
aude ca-l striga cineva. Se uita deasupra lui, era îngerul. ‘’M-a
trimis Dumnezeu sa te întreb ce rasplata vrai pentru ca ai scos sufletele
cele de la pedeapsa?’’ ‘’Ce rasplata? Ia sa am cu ce
trai. Nu am stiut eu ca acolo sunt suflete, ca ceream mai mult.’’
Merge îngerul si iar vine. ‘’Du-te înainte, c-ai gasi
un burduf de capra cu bani, în cutare loc, da sa nu-l iai astazi. Si mai
încolo ai sa vezi o vaca cu vitel, are sa aiba pecetea din ceri ca-i a
ta, s-o iai. Numai cauta cum îmbli cu banii, nu scoate multi deodata si
sa nu spui femeiei.’’ Sa duce el la frate-sau. În ograda acolo
erau lautari si toti finii lui adunati – venise cu pasca. ‘’De
unde ai vaca, mai, ai furat-o?‘’ ‘’Ba n-am furat-o,
mi-a dat-o Dumnezeu, uita-te pe corn pecetea. M-ai trimis la dracu cu pasca,
dracu a spus ca-i e dor de dumneata, sa mergi sa-ti mai deie bani.’’
Cum a auzit frate-sau de bani, a si pornit. Merge el, îl întâlneste
baiatul acela. ‘’Unde mergi?’’ ‘’La Scaraotchi.’’
‘’Eu credeam ca la tata, da daca mergi la Scaraotchi, e drumul pe
aici’’, si îl sloboade prin alt loc. Scaraotchi era ca un
vechil. ‘’Ai venit cu pasca? Da abia acuma se vine?’’
Si-l începe a croi. ‘’Ce vrai?’’, îi zice,
dupa ce l-a batut. ‘’Bani.’’ I-a dat bani. Îi
tîrîie el greu. Când iesa afara, erau numai surcele! Da pâna
ce a venit acasa, i s-au fost facut pareche de boi; a doua zi, altii. Casa i-a
ars si el a devenit mai sarac decât frate-sau, si amu îl tinea acela
– mai bine însa decât l-a tinut el.
Ion
saracul. Împatrasenia. Sufletele
A fost un om care a avut 20 de copii. Într-una
din zile, el lasa casa si se dusa în lume. Copiii erau unii la slujba,
altii acasa, dupa vârsta. Ion s-a dus într-un oras, a lucrat acolo
de a câstigat trei pîni si a pornit mai departe. Pe drum îl
întâlneste pe Dumnezeu si cu Sf. Petru. Îl vede Dumnezeu de
departe si zice: Petre, ian fa-te copil si cere-i lui Ion pîne, sa vezi,
ti-a da?’’ Sf. Petru se face copil si întinde la Ion mâna
si striga: Papa, papa.’’ Ion a scos o pîne si i-a dat. Se
duce Dumnezeu cu Sf. Petru pe de alta parte si se face Sf. Petru un batrân.
Întinde la Ion mâna si iar cere. Ion îi da si lui o pîne.
A treia oara, Sf. Petru s-a prefacut într-o femeie saraca si a cerut.
Ion i-a dat si a treia pîne ce avea si a ramas fara nici una. Atunci Dumnezeu
s-a dus l-a dânsul si l-a întrebat: Ioane, ce sa-ti dau pentru bunatatea
ta, caci eu am fost acela care te-am cercat luîndu-si toate pînile?’’
Nimica nu vrau, zice el, decât ca niciodata foame sa nu-mi fie, straiul
de pe mine sa nu se ponoseasca, somn sa nu-mi fie, si sa am un buzdugan, cînd
îi voi zice eu, sa sara, sa bata pe cine voi vrea, si o traista, cine
voi zice eu, sa ramîie acolo închis.’’ Dumnezeu l-a
blagoslovit si el s-a trezit îmbracat cu totul în nou. Din ceasul
acela nici n-a mai avut foame, nici somn. A pornit în lume s-a ajuns la
curtile unui boier unde erau draci. Boierul sta în niste casute mici,
în cele mari nu putea nimene sta, caci cine mânea acolo noaptea,
diavolii îl omorau. Ion saracul a rugat sa lase pe el sa doarma în
curtea aceea. Daca ti-i greu de viata, du-te’’, a zis boierul. Peste
noapte, diavolii au început a veni si, când a început buzduganul
lui Ion a-i bate, s-au spariat asa, ca a venit si cel mai mare sa-l scoata pe
Ion de acolo. Dar Ion l-a vârât în traista si atâta
l-a batut, pâna a fagaduit ca va face contract si va iscali ca nu se va
mai arata pe acolo, cu toata semintia lui.
A doua zi, a dat boierului contractul si i-a zis ca sa mearga sa sada în
curtile lui. Boierul i-a dat o multime de bani. Ion saracul a zis ca sa-i deie
la saraci, de sufletul lui, ca lui nu-i trebuie.
De acolo, Ion saracul a pornit la iad. Dracii s-au spariat. Ce vrai, Ioane?’’Nu
vrau nimica, decât sa ma lasati sa stau la poarta, sa pazesc cine unde
se duce si de unde vine.’’ L-au lasat, caci nu puteau sa-i faca
nimica. Ion saracul a sezut acolo multi ani. Odata, s-a facut undeva o petrecere,
un chef, s-au vrut sa mearga toti dracii. Vine Scaraotchi la Ion si-i zice:
Ioane, tu stai acuma de multi ani aice si noi avem nadejde în tine, ramâi
tu si pazeste iadul, pâna vom veni noi.’’
Ramân, a zis Ion, dar sa-mi dati voie sa beu si sa mânânc
cât voi vrea eu.’’ T-om da’’, a zis Scaraotchi.
Ion saracul a gândit ca sa se faca înaintea lui 70.000 de pîni
si 70 de buti de vin si îndata asa s-au facut. Diavolii s-au dus în
drumul lor. Ion saracul a gândit sa se taie pînea bucatele si sa
se amestece cu vin si îndata aceasta s-a facut. Apoi a zis: Voi, câte
suflete sunteti aice, veniti si va împartasiti cu trupul si sângele
lui Hristos!’’ Atunci sufletele au început a se foi s-a se
desface din locul lor, de pe unde erau ferecate, ca era întuneric iadul
de dânsele. Toate s-au împartasit. Ion a deschis portile iadului
s-au început a iesi, pâna ce tot iadul s-a desertat. Acuma se apropia
timpul sa vie si dracii, se auzeau de departe huind. Ion s-a întins pe
un poloboc cu mâinile lasate în jos si a început a sforai.
De acuma, ce mi-or face, mi-or face.’’, gândeste el. Când
intra dracii, iadul – desert. Nu-i nici polita, nici caldare, nici laita,
scurt, nimica, caci toate cele în iad din suflete erau facute. Merg la
dânsul, îl trag, racnesc, striga. Ion de abia s-a trezit. Ce ai
facut?’’ Ce sa fac, zice Ion, m-am îmbatat.’’
D-apoi uita-te ca toate sufletele au fugit, noi te-am lasat sa fii cu nadejde
si sa pazesti.’’ Eu am pazit, dara daca am adormit, nu stiu ce s-a
facut!’’ Au luat diavolii si l-au alungat.
Ion s-a dus în rai, la Dumnezeu s-a cerut, tot asa, sa steie la poarta,
sa pazeasca cine unde se duce si de unde vine. Dumnezeu l-a lasat. Vine Moartea.
– Unde mergi?’’, o întreba Ion. Ma duc la Dumnezeu’
Nu se poate, ma duc eu sa-i spun ca ai venit.’’ Dumnezeu i-a spus
lui ca sa-i spuie Mortei ca un an de zile întreg sa iaie tot numai unde
este un singur copil la parinti. Ion a mers si i-a spus, ca un an de zile sa
caute tot mlada care e singura la copac si s-o roada. La un an, Moartea a venit.
Ion s-a dus la Dumnezeu si i-a spus. Dumnezeu i-a zis ca anul acela sa tot Moartea
sa tot secere oameni în floarea vietii. El s-a dus la Moarte si i-a zis
ca un an de zile sa aleaga din padure copacii cei mai zdraveni, cei mai verzi,
sa-i deie la pamânt si sa-i roada. Al treilea an, Dumnezeu a spus ca sa
ia batrânii. Ion a spus Mortei ca sa roada cioatele, copacii cei stricati,
batrâni. Biata Moarte, la un an a venit slaba si prapadita si a mers drept
la Dumnezeu sa se jeluie. Acuma, a zis Dumnezeu, un an de zile ai s-o porti
în spate, daca ai facut asa!’’ Ion a purtat-o prin spini;
el se vîrea pe dedesubt, pe sub maracini, iara ea se înghimpa toata.
A venit la Dumnezeu zgâriata si plina de sânge. Du-te în cutare
odaie, i-a zis Dumnezeu lui Iom, si vei gasi pe masa un pahar, bea!’’
El n-a fost baut si mâncat de atatia ani. Cum a baut, cum a adormit somnul
de veci si a ramas la Dumnezeu în rai.
